Ce faci? cum ești? ciudată întrebare...
O auzim mereu rostită de oricare
Dar parcă astăzi este, doar formă de salut,
Mă -ntreb de empatie, pe unde s-a pierdut. .

E greu să fi un om, profund, cu caracter,
În lumea ce e prinsă în valul efemer...
Nu un copac bătrân, cu trunchiul găurit
Ce după scoarță este, doar gol și putrezit. .

Un om ce e puternic se vede imediat
De simte-n piept durere și sufletu-i curat
Nu -ți spune vorbe goale- cum ești? - fără răspuns
Ci-ți caută o rană ce o ai în ascuns...

Știu azi avem de toate, dar totuși suntem goi
Căci banii ne pierd anii, ne pierdem și pe noi
Ce lumii ii lipsește, nu poate cumpăra
Căci unei inimi triste, îi trebe altceva...

Cum ești? Întreabă omul, apoi pleacă departe
Ce faci? - dar stai nu-mi spune, sunt prins în griji deșarte...
Și tu rămâi tot singur, necazul cui să-l spui?
Când lumea e pe grabă, tu pari al nimănui...

Și totuși ai in Ceruri un mare Creator,
Ce îți cunoaște gândul, a toate știutor...
Cu el pe marea vieții, nu ești nicicând stingher
Dar lasă-ți jos povară, ți -o va căra chiar El. .

Nu cere de la nimeni să știe să iubească
Căci dragostea nu are o slavă pământească...
Tu poți să dai oricând cuvintelor putere,
De-ntrebi cum ești? și simte-n răspunsul lui durere. .

Ceasornicul răsună, e vremea pe sfârșite,
Cu candela aprinsă, fecioare ațipite. .
Avem de dus la oameni o mare misiune
Acea de a fi chipul Lui Dumnezeu în lume!